Costinesti
|
| Mass-media |
Primarul localităţii Costineşti, Traian Cristea, a vorbit ziarului Cuget Liber despre proiecte pe care le are în vedere pentru anul 2012, despre modul în care a încheiat anul în curs, precum şi despre colaborarea pe care o are cu diverse ministere.
- Cum a fost anul 2011 pentru adminis-traţia locală Costineşti?
- A fost un an normal din toate punctele de vedere. Am reuşit să finalizăm mai multe proiecte, nu avem datorii, nici la servicii, nici la utilităţi. Am reuşit să realizăm un proiect de infrastructură drumuri pe o porţiune de 2 kilometri din fonduri proprii, la care se adaugă opt kilometri realizaţi prin măsura 3.2.2. Lucrările reprezintă turnarea fundaţiei de asfalt în zona Epavei şi a Mănăstirii. Pe lângă acestea, am extins reţeaua de energie electrică tot în zona mănăstirii, iar în cartierele noi am adus tot ce înseamnă utilităţi chiar înainte de construcţia caselor. Noi avem altă logică de dezvoltare la Costineşti. Mai întâi asigurăm electricitate, canalizare, apă şi drumuri, după care le dăm voie oamenilor
să-şi construiască. Tot timpul suntem cu un pas înaintea lor.
- Ce planuri şi proiecte aveţi pentru anul 2012?
- Sperăm ca până în luna septembrie să finalizăm proiectul pentru consolidarea falezei cu bani de la Ministerul Mediului şi Pădurilor. Este o investiţie de aproximativ 324 miliarde de lei vechi. Prin această iniţiativă am reuşit să construim o alee de promenadă de patru kilometri, situată între Tuzla şi 23 August pe care atât turiştii, cât şi locuitorii comunei se vor putea plimba în voie. De asemenea, sperăm că în luna mai să fie demarat proiectul comun al Ministerului Agriculturii şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prin care se doreşte construirea unui port turistic şi pescăresc în zona epavei. Proiectul are o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, bani care vor veni de la cele două ministere. Noi vom fi beneficiarii investiţiei cu dublă funcţionalitate. Este un proiect complex, prin care vor fi construite platforme pe apă şi diguri. Pe porţiunea de port pescăresc vor exista camere frigorifice, hale de tranşare, un centru de colectare, va avea toate dotările necesare desfăşurării activităţii de pescuit industrial. Tot pentru 2012 avem în plan lucrări de întreţinere a drumurilor şi a sistemelor de alimentare. Avem canalizare în proporţie de 100% şi drumuri bune, acum trebuie doar să le întreţinem.
REVELION Terasa ARDELEANCA Costinesti
| Noutati |
Terasa Ardeleanca – situata in centrul Statiunii Costinesti, imediat dupa ce traversezi calea ferata.
Organizam evenimente, mese festive, nunti, botezuri, petreceri de sarbatori: revelion, craciun, petreceri tematice, majorate, dineuri la preturi ce inlatura concurenta.
Va invitam sa intampinati anul 2012 in incinta Terasei ARDELEANCA. Garantam o atmosfera rafinata, un meniu pe masura si servicii de cea mai inalta calitate.
Informatii si rezervari la tel.: 0768.720.833
Miliardarul din Costinesti
| Alte surse |
Nicuşor Năstase - locul 168 (34-35 de milioane de euro), conform celui mai recent Top 300 cei mai bogaţi români, întocmit de Capital
Patronul de la Vox Maris din Costineşti, Nicuşor Năstase, are o avere estimată la 34-35 de milioane de euro, în creştere faţă de topul anterior. Cu toate acestea, Năstase spune că până acum nu a fost curios să analizeze hârtiile care-i evaluează afacerile la milioane de euro, motivând că: Mi-e şi milă să mă uit în topul respectiv. Năstase consideră că oamenii care au avut timp să-i numere ban cu ban au reuşit să facă totuşi calcule corecte. În ziua de astăzi ştie cineva la cât este evaluată averea cuiva? Despre ce vorbim? Averea în cazul meu a fost calculată în mod corespunzător. Am 30.000 mp construiţi la Costineşti şi un spaţiu de 2.000 mp în Piaţa Amzei din Bucureşti şi, dacă ar fi să analizăm topul, banii respectivi se regăsesc în clădirile pe care le deţin, a declarat Nicuşor Năstase. Constănţenilor care vor să ajungă în Top 300, afaceristul le recomandă să investească în domeniul turistic sau în confecţii. Să înceapă cu o afacere cu cheltuieli puţine, fără salariaţi foarte mulţi. Spre exemplu, un mic restaurant făcut cu gust, un hotel sau o întreprindere producătoare de halate sau papuci, care în timp îţi aduce satisfacţie materială. Diminuarea cheltuielilor este cea mai importantă în momentul de faţă, altfel nu ai nici o şansă să rezişti, este de părere Năstase.
Gastronomie si divertisment in Costinesti
| Costinesti |
Principala atractie pentru turistii care aleg sa petreaca un sejur in Costinesti este viata de noapte a acestei statiuni. Una dintre primele discoteci de pe litoral si prima din aceasta statiune a fost Ring. Mai apoi, i-au urmat discoteca Tineretului, Vox Maris, MAX, Club T, Pavilion, Sun, Panoramic, Tropicana si lista poate continua. An de an, in discoteca Tineretului concerteaza cele mai mari nume ale muzicii autohtone, iar la Ring mixeaza multi DJ-i cunoscuti, ceea ce atrage numerosi turisti in fiecare sezon.
Lucruri inedite despre Marea Neagra. Descopera ce mistere ascunde!
| Mass-media |
Astăzi, 31 octombrie 2011, de Ziua Internaţională a Mării Negre, „Adevărul“ prezintă topul curiozităţilor legate de viaţa din adâncuri şi de unicitatea acestui loc. Grigore Antipa spunea despre Marea Neagră că este unică, Ovidiu a cântat-o în scrierile sale, iar Eminescu a adorat-o.
Biologul Răzvan Popescu-Mirceni, directorul Societăţii de Explorări Oceanografice „Oceanic Club“, spune că Marea Neagră este o mare considerată tânără, formată în urmă cu câteva mii de ani. Lista misterelor sale este lungă.
1. De ce a fost numită marea „Neagră“
Circulă mai multe legende cu privire la originea numelui pe care marea cea izolată l-a primit în secolul al XV-lea. Unele fac referire la faptul că marea este foarte periculoasă, că în largul ei furtunile se iscă foarte uşor şi sunt foarte violente.
Click pe poze pentru a vedea ce ascunde Marea Neagră!
O explicaţie logică este legată strict de poziţionarea sa geografică. Marea a fost curtată de greci, apoi de romanii care au numit-o „Pontus Euxinus“ şi mai apoi de turci, care i-au spus simplu „Karadeniz“, ceea ce înseamnă „marea întunecată, de miazănoapte“, pentru că era situată la nord de Imperiul Otoman. În antiteză, Mării Mediterane i-au spus „Akdeniz“, adică „marea albă, luminoasă“, pentru că era situată la sud.
|
| Noutati |
Va prezentam oferte de cazare in Costinesti pe litoralul Marii Negre la preturi foarte mici. Servicii de cazare la preturi mici la pensiuni din Costinesti, vile din Costinesti, hoteluri din Costinesti. Pensiuni, hoteluri si vile in Costinesti. Tarife de cazare actualizate, poze din fiecare camera, telefoanele proprietarilor.
Costinesti, statiunea tineretului ponderat
| Costinesti |
Fosta glorie a litoralului în materie de distracţie, Costineştiul este în aceste zile preferat de tinerii care nu suportă „haosul din Vama Veche“ şi „fiţele din Mamaia“.
„Venim aici pentru că nu ne place Vama Veche, nu e de noi. E haos, nebunie, mizerie, iar la Mamaia e prea scump, prea multe fiţe. Singura opţiune este Costineştiul, unde poţi să te distrezi fără excese“, spune un grup de tineri din Ploieşti, în timp ce unul de-al lor, mai temerar, se aruncă în mare pentru prima baie pe anul acesta.
1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei
| Alte surse |
La 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegați, și sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colțurile Ardealului și Banatului, a adoptat o Rezoluțiune care consfințește unirea tuturor românilor din Transilvania și întreg Banatul (cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre) cu România.
Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanțul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acțiuni ale fraților din Basarabia (27 martie 1918) și Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internațională creată în urma Primului Război Mondial și a știut să se afirme în contextul mișcării de eliberare a popoarelor și al victoriei principiului naționalităților în Europa.
Rezoluția votată de Marea Adunare Națională, proclama:
Cum și-a transformat Nicușor Năstase Amiral-ul din Costinești într-un club demn de Malibu
| Mass-media |
Pentru Nicuşor Năstase criza financiară, chiar dacă a fost resimţită la nivel de vânzări, a fost un bun prilej de a-şi pune la punct investiţiile.
Astfel, după ce a vândut câteva spaţii comerciale din Bucureşti, pe vârf de profit, a început să transforme Vox Amiral din Costineşti într-un paradis demn de Malibu. Locaţia perfect românească nu aducea altceva decât un disconfort pentru acţionarul majoritar. „De atâtea căsuţe şi pensiuni nu mai reuşesc să găsesc intrarea în parcaare.”, povestește Nicuşor Năstase.
Momentul de respiro oferit de criza financiară a fost folosit de milionar pentru a transforma vechiul Vox Maris – Amiral din Costineşti într-o locaţie de lux. Standardele de cazare au fost ridicate la patru şi cinci stele sau chiar superior pentru unele apartamente deţinute în vilele complexului.
SERBARILE MARII - promovarea obiectivelor turistice specifice ale Statiunii Costinesti
| Noutati |
Primăria Comunei Costineşti, în calitate de Beneficiar, a încheiat contractul de finantare cu Ministerul Dezvoltării Regionale si Locuintei, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism, în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru POR 2007-2013, pentru implementarea Proiectului nr. 16687 cu titlul SERBĂRILE MĂRII - PROMOVAREA OBIECTIVELOR TURISTICE SPECIFICE ALE STAŢIUNII COSTINEŞTI, din cadrul Axei prioritare 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.








